De întâlniţi un castan în plimbările voastre prin pădure nu ezitaţi să-i culegeţi fructele.
În perioada octombrie - noiembrie, când toamna parfumează
aerul cu mirosuri specifice perioadei , castanul ne dăruieşte fructele sale delicioase. Pentru
mult timp castanele au fost considerate “pâinea celor săraci”, fiind un produs
natural bogat în nutrienţi şi uşor de conservat, acestea erau adunate pentru
perioadele lungi de iarnă şi reprezentau o sursă importantă de carbohidraţi în
acele zone muntoase unde populaţia nu avea acces aşa uşor la produsele oferite
de câmpie.
Castanul (Castanea sativa = Castanea vulgaris = Castanea
vesca) face parte din familia Fagacee şi
poate ajunge până la 25 metri de înălţime. Este un copac longeviv ce-l întâlnim
între 400 – 700 metri altitudine.
Fructele sale au o valoare nutritivă excelentă. Pe lângă
conţinutul bogat în carbohidraţi complecşi, reprezintă o sursă importantă de
fibre, potasiu şi vitamine din grupul B.
Acestea nu contin gluten, ceea ce face din castane o sursa excelenta de carbohidrati pentru cei ce sunt celiaci.
Acestea nu contin gluten, ceea ce face din castane o sursa excelenta de carbohidrati pentru cei ce sunt celiaci.
Cum recunoaştem castanele comestibile ?
Castanele comestibile au un înveliş exterior spinos asemănător unui arici de mare, care se deschide numai atunci când fructele sunt coapte. În interiorul acestui înveliş vom găsi 3 castane. Castanele sălbatice nu au codiţă şi sunt mai mari şi mai rotunde decât cele comestibile, iar învelişul lor exterior are ţepi rari şi mici iar în interior vom găsi 1- 2 castane. Castanele sălbatice nu sunt bune de mâncat din cauza prezenţei esculinei, o substanţă toxică cu potenţial anticoagulant. Acestea se folosesc la fabricarea săpunului foarte indicat pentru micoze ale pielii sau în diverse produse de cosmetică.
Cele comestibile se consumă coapte, fierte sau sub formă de făină.
Cumparati aici aceasta tigae |
Coacerea castanelor se face direct pe foc într-o tigae prevăzută cu găuri, după ce le-am crestat una câte una. În cazul în care o castană nu este crestată aceasta exploadeaza în adevăratul sens al cuvântului. Se ţin pe foc până sunt rumenite pe toate părţile sau până coaja se desprinde uşor de pe miez. Odată coapte se consumă calde sau reci, simple, fără a le combina cu altceva. Au un gust delicat şi dulce, datorat conţinutului mare în carbohidraţi.
Fierberea
castanelor – şi în acest caz este necesar să le crestăm, sau
dacă aveţi răbdare, se mai pot decoji
astfel se pune numai miezul la fiert. Se ţin pe foc circa 35 min. în
funcţie şi de soiul şi mărimea lor. Odată fierte se pot consumă simple sau se
pot folosi în diverse reţete.
Piure de castane, un energizant natural - Datorită conţinutului lor de
fosfor, lipide, vitamina C, magneziu, zinc, potasiu şi calciu, castanele
comestibile sunt indicate persoanelor aflate în convalescenţă, vârstnicilor,
copiilor şi sportivilor.
Sunt un adevărat tonic natural pentru muşchi şi pentru
sistemul nervos. Bogate în fier şi în vitaminele B1 şi B2, castanele ajută şi
la tratarea stărilor de anemie.
Piureul de castane amestecat cu brânză de vaci, la care se
adaugă puţină miere, este o hrană sănătoasă, uşor digerabilă şi foarte
energizantă.
Sunt gustarea ideală între mese – Pentru cei mici dar şi pentru cei mari, o mâna de castane coapte reuşesc să înlocuiască cu succes orice altă gustare dintre mese. Foarte hrănitoare, sunt ideale pentru cei ce ţin o dietă de slăbire, 100 gr de castane conţin numai cca. 200 calorii.
ULEIUL DE PALMIER ESTE SAU NU NOCIV PENTRU SANATATEA NOASTEA?
Este posibil să fi auzit de acest ulei.
De fapt ceea ce cunoaștem este faptul că nu este optim pentru sănătate, dar din păcate, îl găsim peste tot: în snacks-uri, produse de patiserie și cofetărie, etc.
Dar uleiul de palmier de unde vine? Care este istoria lui? Este într-adevăr cancerigen? De ce este rău pentru sănătate și ce prejudiciu creează? În ce alimente se găsește? Și, mai presus de toate, de ce este unul dintre uleiurile cele mai utilizate în industria alimentară? --->CITESTE MAI DEPARTE AICI
Dacă ți-a plăcut acest articol urmărește-mă și pe FACEBOOK
stile infomix-->
ULTIMILE NOUTATI DE PE BLOG
Dacă ți-a plăcut acest articol urmărește-mă și pe FACEBOOK
stile infomix-->
Comentarii
Trimiteți un comentariu